Cum mergem anul acesta la școală? Anul școlar 2023-2024 vine cu o noutate, în sensul că structura acestuia nu mai constă în semestre, ci este împărțită în cinci module separate de vacanțe intermodulare.
Încă o premieră în acest an școlar constă în faptul că va exista o vacanță „mobilă”, așa a fost denumită de oficialități. Însă aceasta a fost fixată de inspectoratele școlare, iar acum există o predictibilitate a acesteia. Asta face ca fiecare județ să aibă o structură ușor diferită a anului școlar, mai precis modulele 3 și 4 sunt diferite.
La școală, învăţăm cunoştinţe esenţiale pentru viitorul nostru şi ne dezvoltăm abilităţile sociale şi personale.
Profesorii sunt ghizii noştri, ajutându-ne să descoperim noi abilităţi şi interese, şi susţinându-ne pe parcursul drumului nostru educaţional. În plus, colegii devin prieteni apropiaţi şi parteneri de învăţare, oferind oportunităţi de colaborare şi construire a relaţiilor sociale solide.
Şcoala oferă, de asemenea, oportunităţi extracurriculare, cum ar fi activităţi sportive şi voluntariat, care ne permit să ne dezvoltăm pasiunile. Ne oferă, de asemenea, şansa de a face parte dintr-o comunitate activă şi de a ne implica în problemele sociale.
În general, la școală regăsim un cadru solid pentru a ne dezvolta în toate aspectele vieţii noastre. Este un mediu sigur şi stimulativ, unde putem învăţa, creşte şi evolua împreună cu alţi tineri ambiţioşi şi motivaţi. Prin participarea activă la școală şi prin înţelegerea importanţei educaţiei, ne putem pregăti pentru un viitor luminos.
Până la examenul de Bacalaureat la matematică 2024
Până la examenul de Evaluare Națională la matematică 2024
- Modulul 1 – cursuri: de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;
- vacanță: de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023
- Modulul 2 – cursuri: de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;
- vacanță: de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024
- Modulul 3 – cursuri: de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 16 februarie 2024, respectiv vineri, 23 februarie 2024 sau vineri, 1 martie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.
- vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 19 februarie – 10 martie 2024.
- Modulul 4 – cursuri: de luni, 26 februarie 2024, respectiv luni, 4 martie 2024 sau luni, 11 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024.
- vacanță: de sâmbătă, 27 aprilie 2024 până marți, 7 mai 2024
- Modulul 5 – cursuri: cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024.
- vacanță: de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024
Excepții pentru anumite clase:
- clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;
- clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;
- clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;
- clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.
Cum se va desfășura programul ”Școala altfel” în anul școlar 2023-2024
I.S.J. sau Inspectoratul Școlar al Municipiului București vor decide cu privire la săptămâna de vacanță, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
Desfăşurarea Programului naţional ”Şcoala altfel” şi a Programului ”Săptămâna Verde” sunt prevăzute în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024. Programele se vor desfăşura în intervale de cursuri diferite.
Ordinul va fi disponibil, în formă integrală, pe site-ul Ministerului Educaţiei, după publicarea în Monitorul Oficial.
La mijlocul lunii februarie, Ministerul Educației a avizat calendarul anului școlar 2023-2024, după o ședință cu partenerii de dialog social. Astfel, potrivit unui anunț făcut de instituție, vacanța de primăvară a fost mutată de Paște. Totodată, anul şcolar va începe pe 11 septembrie și se va termina pe 21 iunie, iar vacanța mobilă se poate lua și în luna martie. De altfel, o modificare apare și la Programul național „Școala altfel” și „Săptămâna Verde”, care se pot derula până la 26 aprilie.
- Modulul 1 cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
- vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
- Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
- vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
- Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București;
- vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
- Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
- vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
- Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
- vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.
Excepții pentru anumite clase:
- clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
- clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;
- clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;
- clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare
Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).
Articole
- Rezolvarea ușoară și corectă a problemelor de geometrie: trucuri și strategiiRezolvarea ușoară și corectă a problemelor de geometrie
- Calendar Evaluarea Națională 2024Calendar examene Evaluarea Națională 2024. Ministerul Educației a făcut cunoscut calendarul pentru Evaluarea Națională din 2024. Conform comunicatului instituției, detaliile referitoare la perioadele în care vor avea loc probele vor… Citește mai multe: Calendar Evaluarea Națională 2024
- Calendar exemene Bacalaureat 2024Calendar exemene Bacalaureat 2024. Examenul de Bacalaureat 2024 începe pe 16 iunie cu proba de evaluare a competențelor în limba română, potrivit calendarului publicat de Ministerul Eudcației, aflat în consultare. Spre… Citește mai multe: Calendar exemene Bacalaureat 2024
- Investiția în Educația Copiilor: Fundamentul Viitorului SocietățiiInvestiția în Educația Copiilor: Fundamentul Viitorului Societății Educația copiilor reprezintă piatra de temelie a unei societăți progresiste și prospere. Investiția în educație este esențială pentru dezvoltarea individuală a fiecărui copil… Citește mai multe: Investiția în Educația Copiilor: Fundamentul Viitorului Societății
- Anul școlar 2022-2023📚 Anul școlar 2022-2023 a fost un an presărat cu numeroase provocări pentru elevi, testându-le reziliența și determinarea în procesul lor de învățare. Cu toate că educația a fost mereu… Citește mai multe: Anul școlar 2022-2023